Informatica

luni, 25 ianuarie 2016

Portretul-scurt istoric

Arta Egiptului Antic este una ermetică, închisă oricăror sugestii venite dinafară. Vom întâlni în pictura de portret aceleași principii ca la basorelief : îmbinarea viziunii frontale a corpului omenesc cu viziunea din profil; calmul, seninătatea și solemnitatea expresiilor. Scopul artistic al întregii arte egiptene este de a fi împotriva personalizării, iar în ceea ce priveşte scopul exterior al portretelor egiptene, provenind din morminte, se bazează pe reprezentările vieţii de după moarte.

Pictura Barocă, a încercat să pătrundă tot mai mult cu explorarea în făptura interioară a omului, a adus în prim-plan contrastele de lumină și umbră, coloritul combinat din reflexe, așternerea pigmenților în formă de pete juxtapuse estompează orice contur. Astfel pictura trebuie privită de la distanță pentru ca petele de culoare să se contopească în ochi, sugerând o imagine mai fluidă, mai vioaie, în comparație cu fermitatea cristalină a limbajului din perioada Renașterii. Portretistica barocă, se caracterizează, în primul rând prin verosimilitudine.

Portretistică romană este, de asemenea, unică în comparaţie cu cea a altor culturi antice, ca urmare a supravieţuirii în timp, a unei însemnate cantităţii de lucrări, precum şi a unei complexe şi continue evoluţii stilistice de redare a caracterului uman. Majoritatea portretelor romane reprezentau individualitatea subiectului într-un mod cinstit, dar tenace, de la adânciturile craniului până la fălcile lăsate, iar imitația cărnii și a oaselor era remarcabilă. Unele portrete chiar aveau o privire sfredelitoare, adecvată trăsăturilor uzate de experiență ale interiorului și exteriorului fiecărui individ reprezentat. Portretistica s-a manifestat mai evident în sculptură decât în pictură.

vineri, 22 ianuarie 2016

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost unpoet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.^[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descopereaparadigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer,Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial alPartidului Conservator.^[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.^[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 laspitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui teidin cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

vineri, 15 ianuarie 2016

PROGRAMARE

vineri, 13 noiembrie 2015

Halloween-sarbatoare la americani

Halloween-ul este una dintre cele mai vechi sarbatori, originile ei gasindu-se cu mii de ani in urma. Sarbatoarea pe care o cunoastem sub numele de Halloween a fost influentata, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. In Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul de la Samhain, iar la crestini Sarbatoarea Tuturor Sfintilor sau a Tuturor Sufletelor.

Halloween-ul pe care americanii il sarbatoresc in zilele noastre include toate aceste influente. In fapt, cuvantul Halloween isi are originea in Biserica Catolica. Pe 1 noiembrie catolicii sarbatoresc „Ziua tuturor sfintilor", „All Saints Day" sau „All Hollows Day". Insa sarbatoarea in sine, 31 octombrie, este inca de pe vremea vechilor celti, a caror credinta sarbatorea Anul Nou la aceasta data. Poporul celt credea ca la aceasta data toate legile timpului si ale spatiului erau anulate, permitand astfel tuturor spiritelor sa se intoarca printre cei vii.

Fireste, cei vii nu doreau sa fie posedati, astfel ca in data de 31 toti celtii isi stingeau focurile din casa, ca acestea sa devina neatragatoare pentru orice spirit ce ar dori sa salasluiasca acolo. Se imbracau in costume fantomatice si se plimbau prin sat fiind cat mai inspaimantatori cu putinta pentru a alunga spiritele celor morti care se reintorsesera printre ei.

Odata cuceriti de romani, ei le-au transmis acestora obiceiurile lor. Deghizarea in fantome si vrajitoare a devenit un adevarat ritual pentru romanii ce credeau cu tarie in posedarea de catre spirite malefice. Sarbatorirea Halloween-ului a fost adusa in America de catre multimea de imigranti irlandezi care a poposit pe tarmurile continentului in jurul anilor 1840. Tot din traditiile acestora a izvorat si obiceiul cioplirii dovlecilor si plasarea unei lumanari in interior, pentru a capata o fata demonica.

Halloween-ul (sau Hallowe'en) se celebreaza in noaptea de 31 octombrie. Se organizeaza petreceri mascate, majoritatea mastilor trebuind sa aiba un aspect lugubru. Astfel, la o petrecere de acest fel intalnesti vrajitori si vrajitoare, stafii, zombi, vampiri, varcolaci, zgripturoaice si alte personaje infricosatoare. Sunt folosite felinare confectionate din dovleci scobiti in interior, cu ochi, gura si nas.

Emigrantii irlandezi au adus pe pamantul american versiuni ale acestei traditii in nordul Americii in secolul 19. Alte tari vestice au adoptat aceasta sarbatoare abia pe la sfarsitul secolului trecut. Halloween-ul este sarbatorit in cateva din tarile din partea de vest a lumii, in Irlanda, de unde-si trage originea, in Statele Unite, Canada, Puerto Rico, in UK, Japonia, Noua Zeelanda si, ocazional, in Australia.

luni, 9 noiembrie 2015

Portretul-scurt istoric

vineri, 6 noiembrie 2015

Localitatea mea,Carei

Carei, mai demult Careii Mari, (în maghiară Nagykároly, în germană Großkarol) este un municipiu în județul Satu Mare, România. În anul 2011 avea 21.112 locuitori.^[2] Are în componența sa și satul Ianculești.

Geografie

Municipiul Carei este situat în nord-vestul României, la o distanță de 99 km de municipiul Oradea. Se află în partea de sud-vest a județului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ. Se învecinează cu comunele: Căpleni, Urziceni, Foieni, Sanislău, Petrești, Tiream, Căuaș și Moftin.

Istorie

Castelul familiei Károlyi

Monumentul ostașului român

Numele orașului (villa Karul) apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localității este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o așezare mică, cu câteva străduțe, casele țăranilor fiind făcute din chirpici și acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârșitul sec. al XVIII-lea în oraș existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriașilor, al Șvabilor, al Haiducilor, al Străzii-Mari, al Orașului-Nou, al Evreilor și al Țiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul și un funcționar), iar țiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiți și nobilii curiali, cum erau familiile Vaday și Tompe, care aveau proprietăți în oraș. Familiile Csiszar, Fekete, Jasztrabszky, Irinyi, Luby, Medc, Szaploncai și Suhanyi, erau nobili inscripționali, aflându-se sub jurisdicție nobiliară. Deci, orașul avea un caracter agricol (marea majoritate erau iobagi și jeleri), se dezvoltă comerțul și meșteșugurile. În anul 1784 în oraș existau 370 de meseriași care practicau 54 de meserii și erau uniți în bresle meșteșugărești.

În anul 1727 își începe activitatea gimnaziul piariștilor; primul director a fost Bentsik Gabor, iar ultimul - în anul 1948 - Kovacs Bela. În 1754contele Karolyi Ferenc înființează în oraș prima tipografie a comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a orașului (farmacia Jclinek). Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Toth Borka din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte și arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila și Varga Anna din comuna Csaszlo, au fost interogate și supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte și arse pe rug în oraș. În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea și urbanizarea orașului. După revoluția de la 1848 orașul primește statut organizat, care intră în vigoare în anul1876, când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al orașului. Sigiliul și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de împăratul Franz Josef. În anii 1920 se constitute în oraș noi cartiere: cartierul Petrești, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboș, Tiszlviselo-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcționarilor din oraș. Până în secolul al XVI-lea populația orașului a fost maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor și a mișcării populației. Astfel, în anul 1779 în domeniul "Karoly Mezo Varos" al contelui Karolyi Antal, compoziția etnică a populației se prezintă astfel: "Natio maghiar, rus, român, evrei, șvab, german. Gospodari cu locuință proprie 939, în cartierul Haiducilor 72, tot acolo jelerii 20, evreii au 32 de case. Suma 1063".

Deși în perioada 1760-1926 Carei este centrul comitatului Satu Mare, orașul cunoaște o slabă dezvoltare industrială, menținându-și caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost atașat județului Sălaj.

Demografie

Componența etnică a municipiului Carei

Români (38.25%)

Maghiari (51.86%)

Romi (2.18%)

Germani (2.26%)

Necunoscută (5.27%)

Altă etnie (0.14%)

Componența confesională a municipiului Carei

Ortodocși (31.72%)

Romano-catolici (35.53%)

Reformați (19.51%)

Greco-catolici (5.76%)

Necunoscută (5.43%)

Altă religie (2.02%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Carei se ridică la 21.112 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistrasera 23.182 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (51,87%). Principalele minorități sunt cele de români (38,26%), germani (2,27%) și romi (2,19%). Pentru 5,28% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (35,53%), ortodocși (31,72%), reformați (19,52%) și greco-catolici (5,76%). Pentru 5,43% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Evoluția populației

Numărul locuitorilor în ultimele două secole se prezintă astfel: în anul 1789 - 7.823 locuitori,1820 - 11.055, 1830 - 11.284, 1870 - 12.754, 1880 - 12.523, 1890 - 13.475, 1900 - 15.382,1910 - 16.078, 1930 - 16.042, 1956 - 16.780, 1966 - 19.042, 1971 - 21.061, 1992 - 26.363,2002 - 23.260 locuitori, 2011 - 21.112.

Evoluția populației la recensăminte:

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a populației in 1911:
Total: 16 078, din care

Maghiari: 15 772
Români: 216

Structura confesională:

Romano-catolici: 5932
Greco-catolici: 3893
Reformați: 3500
Evrei: 2491
Evanghelici 230

Structura etnică a populației la recensământul din 2002^[4]:

Maghiari: 12.596 (54,46%)
Români: 9.634 (41,6%)
Germani: 524 (2,08%)
Romi: 385 (1,65%)
alte etnii: 43 (0,22%)

Structura confesională

În cifre absolute, pentru anul 2002: romano-catolici 8.240 (35,43%), ortodocși 8.092 (34,79%), reformați 4.890 (21,02%), greco-catolici 1.664 (7,15%), alții 374 (1,61%).

Carei
Confesiunea	1930^[5]	2002^[6]
Romano-catolici	31,18%	35,43%
Greco-catolici	30,71%	7,15 %
Reformați	15,91%	21,02%
Mozaici	14,92%	< 0,01%
Ortodocși	5,86 %	34,79%

Economie

Poziția geografică avantajoasă a Careiului a permis dezvoltarea producției dar și comerțului încă din cele mai vechi timpuri. Producția agricolă a depășit nevoia de consum astfel a apărut comerțul. Treptat au apărut mici meșteșugari care au pus bazele prestărilor de servicii, respectiv a producției industriale de mai târziu. Producția agricolă este axată pe cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr, viței de vie și a florii-soarelui.

În epoca contemporană, industria a cunoscut o dezvoltare deosebită, fiind înființate aici diverse unități economice (fabrici de zahăr, de ulei, de mobilă, de prelucrare a laptelui etc.). În ultimii 10 ani, unele au fost închise. S-au înființat altele la fel de diverse ca mărime și domeniu: ateliere de croitorie axate pe prelucrarea în regim lohn, minifabrici cu producție de mobilă sau geamuri termopan, abatoare și complexe de prelucrare a cărnii sau laptelui, prelucrarea cauciucului care este reprezentat de Phoenix România, prelucrarea alcoolului, producerea de băuturi răcoritoare. S-a diversificat și oferta de servicii: reparații auto, construcții, cosmetică, montaje. Comerțul este și acum o activitate profitabilă, fiind de remarcat apariția unor complexe alimentare gen minimarket. Și pentru produsele nealimentare oferta este diversificată existând un minicomplex cu îmbrăcăminte-încălțăminte.

Un important investitor este Continental ContiTech, care a achiziționat firma mamă Phoenix AG în Germania și implicit fabrica din Carei, în decembrie 2013 fabrica de aici având 1638 de angajați.

Bine sunt reprezentați și operatorii de telefonie mobilă din România cu serviciile lor. De asemenea principalele bănci și case de asigurări au reprezentante în Carei.

Administrație

Conform datelor ultimului recensământ din 2002, suprafața orașului este de 1.116 ha cu 4.142 de clădiri în care se află 9.104 locuințe.

Politică

Primar: Kovács Eugen UDMR
VicePrimar: Keizer Ludovic UDMR
Secretar: Sróth Clara

Orașe înfrățite

Careiul este înfrățit cu orașul Orosháza din Ungaria (Comitatul Békés).

Obiective turistice

Castelul

Articol principal: Muzeul Municipiului Carei.

Detaliu neogotic al castelului

Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcția existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. De asemenea este prezentă o garnizoană numeroasă și bine înarmată. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul secolului al XVII-lea, făcând parte din rândul marilor fortărețe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanța cetății este menționată mai ales după reconstrucția ei între anii 1661-1666. Importanța ei continuă și în timpul războaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor (1703-1711). Cetatea este asediată de armata principelui, dar după câteva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducătorul armatei. În 1705 cetatea este atacată de austrieci și distrusă parțial, fiind refăcută în același an. Deoarece la sfârșitul secolului al XVIII-lea cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor și astuparea șanțurilor. Păstrând fundația și unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj. Construcția a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc și cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj și o capelă. Tot în această perioadă se formează parcul cu plante rare și se construiește un manej pentru 24 de cai. În urma cutremurului din 1834, castelul în bună parte s-a dărâmat, restaurarea fiind făcută abia între 1894-1896. Cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugându-i-se încă un nivel la fațadă, trei turnuri mici și patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur ajutat de meșteri din Carei. Elementele de apărare din actuala formă a clădirii au doar rol decorativ (bastionul, șanțul cu apă). Arhitectura interioară a clădirii, ușile, ferestrele, balustrada scării interioare precum și obiectele din fier forjat au fost făurite de meșteri locali. Holul era destinat primirii oaspeților, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii și bucătărie, în timp ce încăperile de la etajele I și II erau locuințe. În prezent, în castel se află un muzeu istoric (bogate colecții arheologice) și de științele naturii, aici funcționând și biblioteca cu peste 80.000 de volume.

Prin proiectul cofinanțat de Uniunea Europeană, sub numele Castellum, în interiorul castelului au fost realizate expoziții de interioare istorice și de istorie locală. Pe langă amenajarea porpriu zisă, obiectivul mai larg al acestui proiect a constat în integrarea expozițiilor și a monumentului istoric, în circuitul turistic al regiunii. Proiectul a fost finanțat ăn cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - Romania 2007 - 2013.

Expoziția de interioare istorice, numită ”Castelul de altădată”, de la primul etaj al Castelului Karolyi încearcă să redea, cu ajutorul reconstrucțiilor de interioare istorice în zece săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă. La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În cadrul expoziției a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice (în special baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne.

Expoziția de istorie locală, numită ”Careiul de altădată” a primit loc la parterul Castelului Karolyi și cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene. Alegerea temelor de expunere a avut la bază crearea unui muzeu axat pe specificul local, care să joace rolul unui muzeu orășenesc. Din acest motiv, expoziția cuprinde aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.

Parcul castelului

În jurul castelului în anul 1700 a existat o grădină frumoasă, amenajată în stil baroc. În anii 1790 grădinarul Bode Gyorgy amenajează în jurul castelului nou ogrădină engleză. Grădina avea și o seră cu plante exotice. Forma actuală o primește pe o suprafată de 12 ha, în anul 1890. Luând în considerare plantele rare din grădină (208 specii si subspecii de plante arborescente),în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul uriaș din fața castelului cu un diametru de 205 cm,a fost plantat în anul 1810).

Teatrul Municipal

Teatrul Municipal din Carei a fost construit în 1907, după proiectul lui Kopeczek Gyorgy. El purta numele scriitorului careian Gall Joszef (născut în anul 1811) până în anul 1920, când este numit Teatrul Carmen Sylva, iar după 1945, Teatrul Popular. În 1953 clădirea, construită în stil secesionist, a fost "modernizată", transformată atât în exterior, cât și în interior (lojele au fost desființate).

Clubul Elevilor (Școala normală)

În 1779 se construiește școala normală în oraș, cu două clase. Clădirea școlii a fost incendiată în 1887. Clădirea actuală a fost construită în anul 1889. După 1948și această școală romano-catolică a fost naționalizată. Clădirea a fost retrocedată Romano-catolicilor. În prezent, în clădire nu functionează nimic.

Monumentul Ostașului Român

Monumentul Ostașului Român. Amplasat în centrul municipiului,monumentul este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964,în prezența ministrului Forțelor Armate de atunci,Leontin Sălăjan. Complexul monumental este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: "Glorie ostașilor armatei romăne, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei". Monumentul este înscris la poziția nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii si Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004.

Gara

Prima gară a fost construită în anul 1871, când a fost dată în circulație linia ferată Debrecen-Satu Mare. Calea ferată Carei–Zalău a fost inaugurata pe 23 decembrie 1887. La începutul secolului XX, când Carei devine nod feroviar, între 1910-1912 este construită clădirea actuală a gării. În timpul celui de-al 2-lea Război Mondial a fost bombardată, dar pagubele și distrugerile au fost remediate în scurt timp.

Primăria orașului Carei

Primăria orașului Carei sau "Casa Orașului" se afla în anul 1775 pe strada Boldog (azi strada Someș). În anul 1808 s-a construit o nouă primărie în curtea Mede, acolo unde azi este cazarma. În anul 1890 primăria se mută în fosta clădire a hanului "Arany Szarvas" (azi cazarmă) și în 1968, în clădirea actuală, care a fost construită în anii 1910-1911, ca și clădire a asociației "Albina".

Școala Vasile Lucaciu

Actuala Școală Gimnazială Vasile Lucaciu a funcționat ca și Liceu din anul 1919 iar din 1923 îl ia ca patron spiritual pe marele patriot dr.Vasile Lucaciu,cunoscut ca Leul de la Șișești.Prof. Aurel Coza,directorul Liceului respectiv a fost cel care i-a fost alături memorandistului pr.Vasile Lucaciu în ultimele luni de viață,la Satu Mare.După trecerea la cele veșnice a lui Vasile Lucaciu,în 29 noiembrie 1922,prof,Aurel Coza solicită și obține apoi aprobare de la Ministerul Instrucțiunii pentru ca lăcașul de învățământ să poarte numele pr.Vasile Lucaciu în semn de respect și recunoștere pentru meritele sale în susținerea învățământului românesc pe aceste meleaguri. Liceul Vasile Lucaciu a avut parte de nume reprezentatice ale dăscălimii de la acea dată,dintre care îi amintim pe prof.Aurel Coza,pr.Ignatie Borza,prof.Bogdan Andrei,viitor rector al UBB Cluj Napoca,pro.Matei Francis,participant ca gimnast în echipa olimpică a României la Olimpiada de la Berlin din 1936,prof.Leontin Ghergariu,publicist la săptămânalul careiean Graiul Neamului,viitor Inspector General al județului Cluj,prof.Gheorghe Mureșan,Cetățean de Onoare al mun.Carei din 1938,prof.Augustin Ossian,și primar până în 1940,prof.Valeriu Palaghiță,prof.George Pteancu,decorat cu Steaua României în 1923 și cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului,prof.Paul Pteancu,director al școlii din 1947,prelat Papal Ludovic Vida. Printre cei mai renumiți absolvenți se numără Gheorghe Chiș, membru al Academiei Române și al Uniunii Astronomice Internaționale,Monseniorul Cosma,prelat papal,rectorul Misiunii Greco Catolice române din Paris,prof.univ.Salvator Cupcea,întemeietorul școlii clujene de psihologie și director al Institutului de Igienă și Sănătate Publică din Cluj(din 1949),prof.uni.dr.Ioan Chindriș,directorul Bibliotecii Academiei Române,prof.univ.Ioan Condor,președinte al Curții de Conturi a României,Silviu Lung,portar la echipa națională de fotbal a României,prof.Ioan Ardelean,senator,prof.univ.Alexandru Mureșan,Romulus Oprea,fost ministru adjunct al Justiției,Francisc Pall,renumit istoric de talie europeana,av.dr.Corneliu pop.primar al Careiului din 1925,pr.Alexandru Rațiu,prof.dr.Szolomajer Joseph,consilier in cadrul Ministerului Sănătății din SUA,prof.univ.dr. Cornel Toader,renumit chirurg,decan al Facultății de Medicină din Cluj,membru al Academiei de Medicină din Paris,ing.Vaida Gh.Elemer,scriitorul Tiberiu Vanca. Școala este în paragină, funcționând și acum cu geamurile din prima parte a secolului trecut.

Galerie de imagini

Carei la sfârșitul secolului al XIX-lea

Carei la începutul secolului al XX-lea

Monumentul Ostașului Român

Bustul lui Avram Iancu

Teatrul la începutul secolului al XX-lea

Castelul Karolyi la sfârșitul secolului al XIX-lea

Castelul Karolyi la începutul secolului al XX-lea

Castelul Karolyi la începutul secolului al XX-lea

Turn al Castelului Karolyi

Turn al Castelului Karolyi

Detaliu arhitectonic al Castelului Karolyi

Sala Mare a Castelului Karolyi

Sala Mare a Castelului Karolyi

Scara principală a Castelului Karolyi

Blazonul Castelului Karolyi